Regizat de Martin Brest, "Scent of a Woman" spune povestea unui licean angajat în grija unui veteran de război, ajuns acum orb. Având un punct de plecare cât se poate de normal, spectatorul este luat prin surprindere din momentul în care Colonelul Frank Slade, interpretat de Al Pacino, îşi dezvăluie intenţiile şi ne târăşte împreună cu Charlie (Chris O'Donnell) într-o călătorie a redescoperirii sinelui.

Halloweenul este deja aici – celebra sărbătoare transformată de americani într-un succes comercial, recunoscută pentru tradiţia de a te constuma într-un monstru şi de a ieşi la colindat după bomboane. Dar de unde a pornit toată treaba?

WandaVision începe "cea de-a patra fază" a universului cinematografic Marvel. Iniţial, prequelul cu Black Widow trebuia să facă lucrul ascesta, dar cum situaţia pandemică nu a permis cinematografelor să funcţioneze în ritmul normal, filmul a fost amânat până pe 9 iulie, Marvel concentrându-se momentan pe producţii de seriale ce au legătură şi continuă atât povestea începută în filme, dar şi dezvoltând mai bine personajele secundare.

"Pleasantville" portretizează o parte a societăţii americane din anii '50 unde totul este perfect. "Visul American", cum îl numeau aceştia consta într-o familie de clasă mijlocie trăind într-o suburbie, departe de oraşele mari şi zgomotoase, şi având cel puţin doi copii. Bărbatul era văzut ca stâlpul familiei, muncitor, fiind singurul om ce aducea bani în casă, în timp ce femeia se ocupa de treburile casnice, asigurându-se că totul este în ordine. Comunitatea ce alcătuia suburbia era una cât se poate de strânsă, unde toţi se ştiau şi se ajutau între ei.

Apărut în 1973, Westworld spune povestea a doi prieteni care vin într-un parc tematic pentru a scăpa de viaţa cotidiană.

La sfârşitul secolului al XIX-lea lua naştere o nouă artă care avea să crească repede în popularitate şi să ajungă chiar şi armă de propagandă politică. Până în ziua de astăzi, cinematografia şi-a câştigat renumele prin diferitele sale curente şi prin autori precum Fellini, Tarkovski sau Godard, care au demonstrat că filmul de cinema nu este deloc un spectacol ieftin, ci că poate la fel de bine ca şi un roman sau o piesă de teatru să prezinte o poveste cu semnificaţie pentru spectator.