Apărut în 1973, Westworld spune povestea a doi prieteni care vin într-un parc tematic pentru a scăpa de viaţa cotidiană.
Asemenea poveştilor SF clasice, lumea creată de Michael Crichton reprezintă o utopie plasată într-un viitor apropiat perioadei, şi anume, la numai zece ani distanţă faţă de data lansării peliculei, unde omenirea a dezvoltat un spaţiu turistic ce cuprinde trei lumi uitate de timp. Astfel, turiştii pot lua parte la plăcerile oferite de lumea Imperiului Roman, la vreun turnir sau la un duel cavaleresc în Europa Medievală a secolului XIII şi, bineînţeles, pot fi cei mai buni pistolari ai Vestului Sălbatic din 1880. Cum majoritatea acţiunii se petrece în zona din Vestul Sălbatic, de aici filmul şi-a primit şi titlul.
Succesul neaşteptat al peliculei a dus la producerea unei continuări numite “Futureworld”, la trei ani după, cât şi a unui serial “Beyond Westworld” în anii ’80, ce a rezistat numai cinci episoade. La vremea respectivă, producătorii nu difuzau sezoane întregi dacă acestea nu prindeau la public şi nu aveau audienţa potrivită. Lipsa unui răspuns pozitiv din partea fanilor se datorează şi lipsei participării lui Crichton la ambele pelicule.
Abia în 2016, însă, Westworld avea să revină pe micile ecrane, de data aceasta sub tutela HBO, la cârma căruia au stat Jonathan Nolan şi Lisa Joy.
REGIA ŞI SCENARIUL
Regia i-a aparţinut lui Michael Crichton, absolvent al Facultăţii de Medicină de la Harvard. Cu toate acestea, el aspira să devină scriitor, reuşind să ajungă unul dintre cei mai prolifici autori de Science Fiction ai Americii. Majoritatea scrierilor sale au loc într-un viitor apropiat, probabil în care ceva merge rău. Pentru publicul larg a rămas cunoscut cu romanul “Jurassic Park”, ecranizat de marele Steven Spielberg. Crichton a dezvoltat o fascinaţie pentru tematica parcului de distracţie după o vizită făcută la Disneyland, impresionat fiind de roboţii ce aduceau lumea lui Walt Disney la viaţă. Într-una dintre turele pe care le făcea în parc, unul dintre roboţi atacase turiştii, trăsnindu-i astfel o idee lui Crichton să scrie o poveste plasată într-un astfel de parc cu roboţi avansaţi care ajung să atace oamenii. Aşa a luat naştere, practic, ideea de bază a lui Westworld, care este rescrisă în Jurassic Park, înlocuind androizii cu dinozaurii.
Spre deosebire de remake-ul HBO, pelicula originală se axează pe frica faţă de pericolele tehnologiei, în special pe faptul că roboţii vor căpăta o autonomie şi îşi vor depăşi creatorii. Crichton nu intră în filozofia din spatele gândurilor roboţilor, ci îi prezintă ca pe nişte maşini de ucis precum vedem apoi şi în Terminator.
La scurt timp după ecranizarea primului său roman, autorul a hotărât să îşi extindă şi cariera de cineast, regizând un film personal. Crichton încercase să-şi dezvolte mai întâi într-un roman ideea venită în urma vizitei la Disneyland, dar i se păruse că un astfel de subiect mergea mai bine prezentat într-un film. Oamenii oricum erau familiarizaţi cu filmele western, făcând parte din cultura Hollywoodului încă de la începuturi. Însă, pentru a ajuta la promovarea filmului, Crichton publică şi o variantă a romanului după sfârşitul producţiei.
PRODUCŢIA
Crichton nu îşi dorise să regizeze un film SF, însă casele de producţie nu erau de acord cu thrillerele pe care le scria, considerându-l mai bun pe aria de SF.
Agentul scriitorului i-l prezentase pe producătorul Paul Lazarus cu care se şi împrietenise, căzând de acord să facă un film împreună. Crichton terminase de scris scenariul abia în luna august a lui 1972, după care a căutat o casă de producţie. Majoritatea au refuzat scenariul, cu excepţia celor de la MGM (Metro-Goldwyn-Mayer), aflată atunci sub conducerea lui Dan Melnick şi a preşedintelui James T. Aubrey. Recent, MGM a fost achiziţionată de Amazon pe aproape 9 miliarde de dolari.
La vremea respectivă, MGM avea o reputaţie destul de proastă în privinţa felului în care îşi trata regizorii. Inclusiv Stanley Kubrick s-a arătat nemulţumit de felul în care a fost tratat, casa de producţie intervenind forţat asupra scenariilor sau punând presiune pe cineaşti să termine filmarea cât mai repede. Cu toate acestea, Crichton fusese asigurat că nimic din cele auzite nu se vor adeveri, însă răul a fost inevitabil.
MGM a cerut modificări urgente pe scenariu în prima zi de filmare, iar actorii din rolurile principale au semnat contractul abia cu două zile înainte să ajungă pe platou. Bugetul iniţial era sub un milion de dolari, Crichton fiind nevoit să le explice producătorilor că suma este insuficientă, întrucât 250 000 se duceau numai pe plata actorilor, 400 000 pe plata echipei din spatele camerei şi 75 000 pe locaţii şi decor. Într-un final, producătorii au crescut bugetul la 1,3 milioane de dolari, ceea ce nici la vremea respectivă nu constituiau o sumă mare pentru a face un film, în special unul cu tematică Science Fiction.
Pe lângă acestea, i-au cerut să se încadreze şi în 30 de zile de filmare, iar pentru a face asta, Crichton a decis să tragă numai cadrele necesare poveştii. Abia după terminarea filmărilor, MGM le-a mai pus la dispoziţie câteva zile să mai tragă cadre suplimentare. Până şi montajul le-a făcut bătăi de cap, Crichton fiind nevoit să reediteze prima variantă a filmului, întrucât i se părea lungă şi plictisitoare.
CONCEPT
Scrierile lui Crichton au următorul concept care stă la bază: “cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât creşte pericolul ca ceva să meargă rău” – concept întâlnit atât în Westworld, cât şi în Jurassic Park, dar şi în alte filme de-ale lui precum Timeline, Sphere sau Runaway.
Westworld a fost şi primul film din istoria cinematografiei a cărui grafică a fost făcută pe calculator. CGI-ul respectiv fiind folosit pentru a reda felul în care roboţii văd lumea din jurul lor într-un mod pixelat, dar care se ghidează în permanenţă după temperatura corpului uman.
Pentru a crea efectul pixelat, cineaştii au trebuit să scaneze pelicula pe care au tras deja ilustraţia, să ştie cu exactitate ce culori au nevoie să folosească, cât şi expunerea corectă pentru a adăuga efectul înainte de a-l suprapune peste stratul de peliculă.
Până la urmă s-au folosit de o maşinărie care a scanat pelicula şi a adăugat efectul. Însă pentru a obţine efectul de scanare al temperaturii, actorii au trebuit să poarte haine speciale, îmbrăcaţi în totalitate în alb, negru sau roşu pentru a ieşi în evidenţă. Practica aceasta se foloseşte şi în ziua de azi, mai ales în producţiile “motion capture”, dar şi în cele în care actorul trebuie să fie înlocuit în totalitate de CGI. Ce s-a schimbat, însă, este culoarea îmbrăcăminţii, care în ziua de azi este verde, asemănătoare notoriului ecran verde.
Rezultatul a fost colorizat mai apoi în patru nuanţe de alb-negru diferite, ajungând să aibă într-un final două minute jumate de grafică produsă pe calculator.
Pe lângă aceasta, Westworld a fost şi primul film ce a prezentat lumii ideea de virus pe calculator. Acest lucru se întâmpla înainte ca aparatura respectivă să ajungă o unealtă de zi cu zi în casele oamenilor.
Temperatura corpului uman joacă mai joacă un alt factor important în film. Armele date la dispoziţia turiştilor au un mecanism care le face să se declanşeze numai dacă sunt îndreptate spre obiecte a căror temperatură este mai mică de 37 de grade celsius. Prin urmare, un oaspete nu poate împuşca alt oaspete şi gazdele nu pot răni sau ucide niciodată oaspeţii. Asta până la defecţiune.
PERSONAJE
Cu toate că dispune şi de personaje secundare, naraţiunea din Westworld se concentrează cel mai mult pe cei doi protagonişti: Peter Martin şi John Blane, interpretaţi de actorii Richard Benjamin şi James Brolin. Blane îl aduce pe Martin în Westworld pentru prima dată, reuşind să-şi rupă prietenul de realitatea cotidiană.
Încă de la intrarea în Westworld, Crichton ne prezintă dilema celor două personaje prin nelămurirea lui Martin privind identitatea oamenilor de la recepţia parcului de distracţii. Afirmaţia incertă a lui Blane întăreşte şi mai mult ideea că roboţii s-ar putea integra fără probleme printre oameni, fără ca aceştia să ştie.
Cu toate acestea, Blane este indiferent faţă de maşinării şi îi tratează conform existenţei lor, fiindu-i uşor să treacă peste limitele morale şi să întreţină relaţii sexuale cu aceştia, încurajându-l pe Martin să facă acelaşi lucru.
Conflictul care le dă mica vacanţă peste cap începe din momentul în care se întâlnesc pentru prima dată cu pistolarul interpretat de Yul Brynner, care nu numai că va memora din acel punct toate acţiunile celor doi, dar va învăţa să devină şi mai bun la ucis.
La vremea respectivă, Yul Brynner acceptase să joace rolul pistolarului numai pentru 75 000 de dolari, întrucât avea nevoie disperată de bani. Însă, Brynner venise cu o condiţie. El voia să fie lăsat să-şi aleagă costumaţia, ajungând să împrumute aceeaşi îmbrăcăminte pe care a folosit-o în rolul din Magnificent Seven (Chris Adams). La un moment dat, actorul a fost şi rănit în timpul filmărilor, într-o secvenţă de împuşcături. Un glonţ orb l-a lovit pe Brynner în ochi, afectându-i corneea. Producţia a trebuit să se oprească un timp până când Brynner s-a vindecat.
IMAGINE
Cum marea parte a secvenţelor din Vestul Sălbatic au fost trase pe platoul de filmare al comediei lui Mel Brooks, Blazing Saddles, Crichton împreună cu directorul de imagine, Gene Polito au decis ca estetica imaginii să fie una cât se poate de clişeică, inspirată în totalitate de filmele Western vechi. Pentru a face asta, Gene Polito s-a folosit de lentile anamorfice ale celor de la Panavision pentru a aduce viziunea regizorală la viaţă.
O altă tehnică ce ţine de Hollywoodul vechi pe care directorul de imagine o foloseşte este mişcarea de zoom sau de transfocare. Cu toate că au mai fost cazuri în care se folosea şi mişcarea de travelling de pe dolie sau şină înainte, în anii ’70, mişcarea de transfocare era la mare căutare în Hollywood. Şi nu o observăm numai în Westworld, ci şi într-un alt film SF clasic, şi anume Planet of the Apes din 1968.
Gene Polito alcătuieşte estetica vizuală a peliculei din mai multe cadre statice, alternând cu panoramări ce urmăresc personajele galopând, sau chiar când acestea intră în salon. De pildă, avem o secvenţă în care prin mişcarea de panoramare ne este prezentat interiorul salonului, camera făcând înconjurul lui din acelaşi punct de staţie până ce ajunge la cele două personaje principale ce intră pe uşă.
De asemenea, pentru a intensifica oroarea personajelor şi a pune accentul pe acţiune, Westworld îndrăzneşte să se folosească şi de secvenţe în slow motion.
CONCLUZII
În ciuda limitărilor de buget şi de timp, Westworld s-a bucurat de un succes neprevăzut la box office – încasând 2 milioane de dolari în numai o săptămână de la lansare, ajungând să strângă 4 milioane până la sfârşitul lui 1973. De altfel, a fost şi filmul care i-a propulsat cariera de cineast a lui Crichton. Nu şi fără unele pierderi, însă, întrucât regizorul şi-a luat un an vacanţă după terminarea producţiei, fiind epuizat psihic.
Crichton intenţionase ca povestea lui să avertizeze oamenii cu privinţă la pericolele iminente ale tehnologiei folosite pentru amuzament, cât şi a lăcomiei corporaţiilor care încă de pe vremea lui începuseră să profite de pe urma oamenilor.
De asemenea, Westworld a fost şi nominalizat la premiile Hugo şi Nebula.
Social Media
Articole recente
Ultimele comentarii
- Valentin Goran on Westworld (sezonul 1)
- Valentin Goran on Westworld (sezonul 1)
- Andreea Giuroiu on Westworld (sezonul 1)
- Adrian Chifu on Westworld (sezonul 1)
- Valentin Goran on Westworld (sezonul 1)